România trebuie să implementeze rapid cadrele de restructurare pentru societăți în dificultate

România trebuie să implementeze rapid cadrele de restructurare pentru societăți în dificultate

Sinteză: Transpunerea rapidă a Directivei UE 2019/1023 poate oferi societăților în dificultate, dar care au o posibilitate reală de a-și reorganiza activitatea, cadrul necesar pentru a se restructura fără a pierde controlul asupra afacerii și fără a intra în insolvență.

Insuficiența cadrului legal actual

Pentru ca economia României să se recupereze cât mai repede este nevoie de o modificare a legislației care reglementează restructurarea societăților în dificultate. Cadrul legal actual, care prevede insolvența ca principală formă de restructurare a unei afaceri în dificultate se poate dovedi ineficient atât pentru creditori cât și pentru debitori. Aceasta deoarece, conform ultimelor date furnizate de Banca Mondială, în România, rata de recuperare a creanțelor garantate deținute asupra societăților în insolvență este în prezent de 37%, în scădere față de anul trecut. Subliniem că această rată foarte mică de recuperare privește numai creanțele garantate. Pentru creditorii chirografari, adică cei care nu beneficiază de niciun drept de preferință, participarea la procedura insolvenței debitorului lor este, de cele mai multe ori, doar o pierdere de timp și de bani, deoarece rata de recuperare a creanțelor este infimă.

Concordatul preventiv, prevăzut de lege ca o alternativă prin care debitorul poate ajunge la un acord cu creditorii săi și astfel să evite insolvența, este într-adevăr o inițiativă lăudabilă a legiuitorului român, însă este foarte rar utilizat în practică, în principal din cauza procedurii complexe, a lipsei de informare a debitorilor și a reticenței practicienilor în insolvență de a propune concordatul preventiv în locul deschiderii procedurii insolvenței.

În acest context, multe societăți care au probleme financiare însă care sunt de bună credință și au o posibilitate reală de a-și reorganiza activitatea, riscă să intre în proceduri de insolvență de durată, care în final ajung să frustreze și să nemulțumească atât debitorul cât și creditorii. Prin urmare, este imperativă crearea unui cadru legislativ în care societăți cu posibilități reale de recuperare să se poată restructura repede, în acord cu creditorii și printr-o minimă intervenție a instanțelor de judecată.

Avantajele cadrelor de restructurare prevăzute de către Directiva UE 2019/1023

O șansă pentru eficientizarea procedurii de restructurare o constituie transpunerea Directivei UE 2019/1023 privind cadrele de restructurare preventivă[1], al cărei scop este punerea la dispoziția debitorilor a unor proceduri eficiente și flexibile  de restructurare a afacerii, în acord cu creditorii. Deși termenul limită pentru transpunerea acestei Directive este 17 iulie 2021, contextul economic actual impune urgentarea adoptării  cadrului legislativ care să permită utilizarea cât mai rapidă a acestor proceduri.

Cadrele de restructurare preventiva reglementate de Directiva UE 2019/1023 vor permite debitorilor să se restructureze într-un mod eficace, într-un stadiu timpuriu, în vederea evitării insolventei, limitând astfel lichidarea inutilă a societăților viabile. Respectivele cadre ar trebui să contribuie la preîntâmpinarea pierderii de locuri de munca, de know-how și de aptitudini, și să asigure maximizarea ratei de recuperare pentru creditori, în raport cu ce ar primi în cazul lichidării activelor societății, precum și pentru economie în ansamblu.

Cadrele de restructurare preventivă ar trebui să prevină, de asemenea, acumularea de credite neperformante. Prin existența unor cadre eficace de restructurare preventivă s-ar asigura luarea de măsuri înainte ca întreprinderile să ajungă în situația de a nu mai putea să își achite creditele și s-ar contribui astfel la reducerea riscului asupra sectorului financiar.

Principalele avantaje pe care transpunerea Directivei 2019/1023 le poate oferi societăților în dificultate, pentru a le ajuta să se restructureze fără a pierde controlul asupra afacerii și fără a intra în insolvență, sunt următoarele:

  • Debitorii vor păstra controlul asupra activelor lor și a activității lor comerciale curente iar numirea unui practician în insolvență (administrator judiciar), care să supravegheze activitatea sau să preia parțial controlul operațiunilor zilnice ale unui debitor, nu va fi obligatorie în toate cazurile, ci ar trebui să se facă de la caz la caz, în funcție de circumstanțele cazului sau de nevoile specifice ale debitorului.
  • Debitorii pot beneficia de suspendarea executărilor silite individuale pentru a sprijini negocierile asupra unui plan de restructurare dintr-un cadru de restructurare preventivă. Pentru a se asigura echilibrul corect între drepturile debitorului și cele ale creditorilor, o suspendare a executărilor silite individuale ar trebui să se aplice pentru o perioadă de până la patru luni, cu posibilitatea de prelungire. Durata totală a suspendării ar trebui să fie limitată la douăsprezece luni.
  • Debitorii, creditorii, practicienii, autoritățile judiciare și administrative trebuie să poată utiliza mijloace electronice de comunicare. Prin urmare, ar trebui să fie posibil ca anumite etape procedurale, cum ar fi declararea creanțelor de către creditori, notificarea creditorilor sau depunerea de contestații și formularea căilor de atac să poată fi efectuate prin mijloace electronice de comunicare..
  • Debitorii care sunt IMM-uri pot alege să nu trateze părțile afectate în clase separate de creditori. În eventualitatea formării de clase de creditori, împărțirea se realizează cu luarea în considerare în mod special a protecției creditorilor vulnerabili, cum ar fi micii furnizori.
  • Finanțarea acordată debitorului în dificultate în perioada aplicării cadrului de restructurare este protejată în mod adecvat. Ca nivel minim de protecție, finanțatorul va fi protejat în cazul intrării în insolvență a debitorului.
  • Elaborarea la nivel național și punerea la dispoziție online de liste de verificare cuprinzătoare pentru planurile de restructurare, adaptate la nevoile și la particularitățile IMM-urilor. În plus, ar trebui să fie puse în practică instrumente de avertizare timpurie prin care debitorii să fie avertizați că trebuie să acționeze rapid, ținând seama de resursele limitate ale IMM-urilor pentru a angaja specialiști.

 

Suplimentar față de aceste avantaje, un scop secundar al transpunerii Directivei 2019/1023 este menținerea spiritului antreprenorial după criza economică, deoarece durata excesivă a procedurilor de restructurare, de insolvență și de remitere de datorie descurajează investițiile și spiritul antreprenorial. Ori în prezent, mesajul pe care îl primesc atât antreprenorii cât și cei care intenționează să devină antreprenori, este că în caz de criză pierzi tot și rămâi cu datorii pentru o lungă perioadă. Această mentalitate și teama de asumare de riscuri este mai periculoasă chiar decât efectele economice ale epidemiei, deoarece va priva economia românească de infuzia de inovare, capital, idei și soluții de care orice economie sănătoasă are nevoie pentru a prospera.

În concluzie, atât pentru a proteja actualii antreprenori afectați de criza economică, cât și pentru a încuraja noua generație de antreprenori, se impune transpunerea rapidă a legislației europene a cadrelor de restructurare pentru societăți în dificultate.

[1] Directiva (UE) 2019/1023 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iunie 2019 privind cadrele de restructurare preventivă, remiterea de datorie și decăderile, precum și măsurile de sporire a eficienței procedurilor de restructurare, de insolvență și de remitere de datorie și de modificare a Directivei (UE) 2017/1132.